LOGIN
UTILIZATOR
PAROLA
 
cont nou
am uitat parola
 

Cauta in ofertele agentiilor

Oferte de la agentii

Trimite agentiilor partenere o solicitare de pret si conditii pentru vacanta ta viitoare. Cerere oferta

 
Prețuri afișate în:

coach backpack sale
North Face Realization Jacket
Buy Tiffany Necklaces
UGG Classic Paisley Boots
canada goose shop

Calatoreste.ro

  

  Planificarea Calatoriei
Pașapoarte, vize, vămi
Bagaje
Sanatate
Echipament
  Informatii utile
Fusul orar pe glob
Sfaturi de calatorie
Coduri telefonice
Ambasade si consulate
Mersul trenurilor, bilete avion
Sisteme de masura
Convertor valutar

unde iti poti petrece vacanta?

Cautare avansata
1. croaziera
2. fus orar
3. lacul rosu
4. liban
5. lisabona

Calatoreste.ro / Planificarea Calatoriei / Pașapoarte, vize, vămi

Actele necesare obtinerii sau schimbarii pasaportului

Notiune si legislatie aplicabila

In conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 65 din 28 august 1997 privind regimul pasapoartelor in Romania, aprobata prin Legea nr. 216 din 17 noiembrie 1998, cu completarile si modificarile ulterioare, cetatenii romani au garantat dreptul la libera circulatie si la eliberarea, detinerea si folosirea unui pasaport in conditiile legii.

Pasaportul face dovada identitatii si cetateniei titularului si ii da dreptul de a iesi si de a intra in tara prin oricare dintre punctele de trecere a frontierei deschise traficului international de calatori. In strainatate, pasaportul da dreptul titularului la asistenta si protectie din partea misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei. Pasaportul este proprietatea statului roman.

Documentele necesare pentru:

a) eliberarea ori preschimbarea pasaportului simplu:
- cererea tip, model 1, care se gaseste la sediul biroului (compartimentului) de pasapoarte;
- actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate) in original si copie xerox (numai in partile ce contin datele de identitate, fotografia si mentiunile privind domiciliul ori resedinta);
- certificatul de nastere si casatorie, dupa caz, in original si copie xerox;
- chitantele CEC sau trezorerie privind achitarea taxelor de emitere a pasaportului, respectiv taxa consulara (315.000 lei) si taxa reprezentand costul pasaportului (642.000 lei);
- in cazul preschimbarii pasaportului , solicitantul va prezenta si pasaportul anterior.

In situatia in care la depunerea documentelor necesare eliberarii unui pasaport, se solicita si includerea unui minor cu varsta sub 14 ani, in afara documentelor mentionate mai sus, se vor prezenta urmatoarele:
- certificatul de nastere al minorului, in original si copie xerox;
- actele de identitate ale parintilor, in original si copie xerox;
- consimtamantul celuilalt parinte, autentificat la notariat, sau dat in fata lucratorului de pasapoarte;
- hotararea judecatoreasca ramasa definitiva prin care minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, in original si copie xerox.

Includerea minorilor in pasapoartele parintilor odata cu emiterea pasapoartelor simple, este scutita de plata taxelor consulare.

b) Pentru prelungirea valabilitatii pasaportului:
- cererea tip, model 2;
- pasaportul pentru care solicita prelungirea valabilitatii;
- actul de identitate, in original si copie xerox;
- o fotografie actualizata pentru cererile depuse prin mandatar cu procura;
- chitanta privind achitarea taxei de emitere.

c) Pentru eliberarea pasaportului in caz de furt :
- cererea tip, model 3;
- actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate), in original si copie xerox;
- certificatul de nastere si casatorie, dupa caz, in original si copie xerox;
- chitantele privind achitarea taxelor de emitere (315.000 lei + 642.000 lei);
- dovada eliberata de organul de politie la care s-a inregistrat declaratia de furt;
- dovada publicarii furtului in Monitorul Oficial.

d) Pentru eliberarea pasaportului in caz de pierdere:
- cererea tip model 3;
- actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate), in original si copie xerox;
- certificatul de nastere si casatorie, dupa caz, in original si copie xerox;
- chitantele privind achitarea taxelor de emitere (315.000 lei + 642.000 lei);
- dovada achitarii amenzii contraventionale;
- dovada publicarii pierderii in Monitorul Oficial.
In cazul cand furtul ori pierderea s-a produs in strainatate, se va prezenta si pasaportul consular ori documentul folosit la intrarea in Romania.

e) Pentru eliberarea pasaportului in caz de deteriorare ori distrugere:
- cererea tip model 3;
- pasaportul deteriorat ori fragmente care sa faca dovada ca provin din pasaportul distrus;
- actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate), in original si copie xerox;
- certificatul de nastere si casatorie, dupa caz, in original si copie xerox;
- dovada achitarii amenzii contraventionale;
- chitantele privind achitarea taxelor de emitere (315.000 lei + 642.000 lei).

f) Pentru eliberarea pasapoartelor individuale pentru copiii cu varsta de pana la 14 ani:
- cererea tip, model 1;
- certificatul de nastere, in original si copie xerox;
- actele de identitate ale parintilor sau ale reprezentantului legal in original si copie xerox;
- consimtamantul ambilor parinti sau al reprezentantului legal, autentificat la notariat, sau dat in fata lucratorului de pasapoarte;
- documente justificative din care sa rezulte mativarea solicitarii;
- hotararea judecatoreasca ramasa definitiva prin care minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, in original si copie xerox;
- chitantele CEC sau trezorerie privind achitarea taxelor de emitere a pasaportului (315.000 lei + 642.000 lei); - pasaportul anterior, dupa caz;

g) Pentru includere ulterioara a minorilor cu varsta sub 14 ani, în pasapoartele parintilor:
- cerere tip, model 4;
- certificatul de nastere al minorului, in original si copie xerox;
- actele de identitate ale parintilor, in original si copie xerox;
- consimtamantul celuilalt parinte, autentificat la notariat, sau dat in fata lucratorului de pasapoarte;
- hotararea judecatoreasca ramasa definitiva prin care minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, in original si copie xerox;
- chitantele privind achitarea taxelor (30.000 lei - taxa includere, 30.000 lei - taxa inregistrare cerere);
- pasaportul in care urmeaza a se efectua includerea.

Tipurile de pasapoarte eliberate cetatenilor romani in conditiile legii sunt:
-diplomatic, de serviciu si simplu.

Pasapoartele simple se elibereaza de Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directia de Pasapoarte sau structurile teritoriale subordonate si se pastreaza de catre titulari.

Cetatenilor romani aflati in strainatate, care nu mai poseda pasaport sau documente de calatorie, li se elibereaza, la cerere, pasapoarte consulare de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. Pasaportul consular se elibereaza pentru ca titularul sa-si poata continua calatoria, reglementa sederea ori pentru a se inapoia in tara, pe o perioada care nu poate depasi 12 luni. O data cu intrarea in tara pasaportul consular isi pierde valabilitatea.

Pasaportul simplu se elibereaza cu o valabilitate initiala de 5 ani, care poate fi prelungita o singura data, fara a se putea depasi 10 ani de la data emiterii. Pasapoartele simple emise inainte de 01.05.2002, raman valabile pana la expirare. Acestora nu li se mai prelungeste valabilitatea si vor fi retrase treptat din circulatie (H.G.460/2001 privind punerea in circulatie a noilor tipuri de pasapoarte romanesti). Aceste pasapoarte se preschimba numai la data expirarii sau cand termenul de valabilitate este de minim 6 luni.

Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple se depun, personal, de catre solicitanti la biroul (compartimentul) de pasapoarte din cadrul la serviciului teritorial de evidenta informatizata a persoanei pe raza carora au domiciliul. In cazuri temeinic motivate, cererile pot fi depuse prin mandatar, cu procura speciala autentificata in tara de catre notarul public, iar in strainatate de misiunea diplomatica ori oficiul consular. Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple ori de prelungire a valabilitatii acestora se solutioneaza de catre Directia de Pasapoarte sau structurile teritoriale subordonate.

In situatia in care o persoana are viza de resedinta in alta localitate, cu cel putin 3 luni de zile anterior depunerii cererii, face dovada desfasurarii unei activitati legale cat si justificarea deplasarii in strainatate, poate depune cererea in vederea eliberarii unui nou pasaport la Serviciul de Evidenta Informatizata a Persoanei de pe raza localitatii respective, cu aprobarea conducerii Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei.

Persoana care a implinit varsta de 14 ani are dreptul la pasaport individual. Copiii cu varsta de pana la 14 ani pot fi inscrisi in pasaportul parintilor ori al reprezentantului lor legal. La cererea ambilor parinti ori a reprezentantului legal, in situatii motivate, se poate elibera pasaport individual si copiilor care nu au implinit varsta de 14 ani. Pentru minorul incredintat unuia dintre parinti prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pasaportul individual se poate elibera numai la cererea parintelui caruia minorul i-a fost incredintat.

Pasapoartele simple se elibereaza in termen de 20 de zile de la data depunerii cererii.

In cazul imbolnavirii grave ori a decesului unei rude apropiate, efectuarii unui tratament medical de urgenta, citarii intr-un proces in strainatate sau in alte situatii temeinic justificate (motivate in scris), termenul de eliberare a pasaportului este de cel mult 3 zile.

Taxa de urgenta este de 100.000 lei, care se achita la depunerea actelor.

Pentru cetatenii romani care si-au stabilit domiciliul in strainatate, termenul de eliberare a pasaportului este de cel mult 90 de zile.

In cazuri temeinic justificate, acceptate de catre organul emitent, cetateanului roman, posesor al unui pasaport valabil, i se poate elibera al doilea pasaport. La incetarea situatiei care a determinat eliberarea celui de-al doilea pasaport, titularul este obligat ca, in cel mult 5 zile, sa-l predea spre pastrare autoritatilor emitente.

Cetateanului roman i se poate refuza, temporar, eliberarea pasaportului, iar daca i-a fost eliberat ii poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci cand:
- exista date temeinice ca a savarsit o infractiune pentru care pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 2 ani inchisoare si ca intentioneaza sa foloseasca pasaportul pentru a se sustrage urmaririi penale. Masura se ia la cererea organelor de politie pentru o perioada de cel mult 7 zile;
- este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala si magistratul dispune instituirea masurii interdictiei parasirii localitatii sau tarii, in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, indiferent de faza in care acesta se afla;
- a fost condamnat si are de executat o pedeapsa privativa de libertate;
- este urmarit pentru creante exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantata; in acest caz, masura se ia la cererea celor interesati, daca plata creantelor a fost dispusa prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;
- a savarsit in strainatate fapte de natura sa aduca atingere sigurantei nationale, mentinerii ordinii publice, protectiei sanatatii sau moralei ori drepturilor si libertatilor fundamentale ale altei persoane, care sunt stabilite prin hotarari judecatoresti sau fac obiectul urmaririi penale; dovada faptelor savarsite in strainatate se face cu acte judiciare recunoscute potrivit legii romane; in astfel de cazuri masura se dispune de catre Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei sau de catre formatiunile teritoriale de evidenta informatizata a persoanei, dupa caz, pentru o durata cuprinsa intre 1 an si 5 ani, stabilita proportional cu gravitatea faptei comise si cu consecintele ei.

Aceeasi masura poate fi luata si impotriva persoanei care a savarsit in strainatate fapta de cersetorie, constatata potrivit legii, precum si impotriva persoanelor returnate in baza acordurilor de readmisie incheiate de Romania cu alte state si a cetatenilor romani care au fost returnati din state cu care Romania nu a incheiat acorduri de readmisie, indiferent de motive, ori care au depasit termenele de sedere in statele in care au calatorit, stabilite prin acordurile sau conventiile incheiate cu acestea.

Cetatenilor romani condamnati in temeiul dispozitiilor art. 1-3 din Ordonanta Guvernului nr.112/2001 privind sanctionarea unor fapte savarsite in afara teritoriului tarii de cetateni romani sau de persoane fara cetatenie domiciliate in Romania, li se suspenda dreptul de folosire a pasaportului pe o perioada de 5 ani.

Impotriva oricareia dintre masurile luate (refuzul eliberarii, retragerea ori suspendarea dreptului de folosire a pasaportului), persoana nemultumita poate face contestatie la organul ierarhic superior celui care a dispus masura, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

Persoanei careia i s-a aprobat renuntarea la cetatenia romana i se anuleaza pasaportul emis de catre autoritatea romana.

Pasapoartele gasite, precum si cele care au apartinut persoanelor decedate se predau celui mai apropiat serviciu teritorial din subordinea Directiei de pasapoarte, in termen de 5 zile lucratoare.

Incalcarea dispozitiilor prevazute de legea privind regimul pasapoartelor in Romania, atrage, dupa caz, raspunderea civila, materiala, disciplinara, contraventionala sau penala a persoanei vinovate.

Pierderea, deteriorarea sau distrugerea pasaportului simplu ori a altui document de calatorie se declara la serviciul judetean de evidenta informatizata a persoanei de pe raza caruia domiciliaza titularul. Eliberarea unui pasaport simplu in locul celui declarat furat ori pierdut se face numai dupa ce titularul prezinta dovada publicarii pierderii ori furtului in Monitorul Oficial al Romaniei, cu exceptia urmatoarelor situatii: imbolnavirii grave ori a decesului unei rude apropiate, efectuarii unui tratament medical de urgenta, citarii intr-un proces in strainatate sau in alte situatii temeinic justificate, cand este suficienta prezentarea chitantei privind achitarea taxei de publicare.

In cazul declararii in mod repetat, in termen de 5 ani, a furtului sau pierderii pasaportului, termenul de solutionare a cererii de eliberare a unui nou document poate fi prelungit pana la confirmarea celor declarate, dar nu mai mult de 6 luni.

Taxele necesare pentru obtinerea pasaportului :
-taxa consulara - 315000lei;
-taxa reprezentand costul pasaportului - 642.000lei;
-pentru includerea ulterioara a minorilor : - taxa de includere: 30.000 lei si taxa inregistrare cerere: 30.000 lei;
-taxa de urgenta - 100.000lei;

Link-uri utile:
http://www.politiaromana.ro/index1.htm-jhbjhbj
http://www.dgeip.kappa.ro/pas_adrese.htm -adrese si telefoane utile in Bucuresti;
http://www.dgeip.kappa.ro/pas_judete.htm -adresa si sediul formatiunilor judetene de evidenta pasapoartelor;
http://www.dgeip.kappa.ro/pas_prog.htm
http://www.dgeip.kappa.ro/pas_formulare.htm -formularele necesare la obtinerea pasaportului;

Programul de lucru cu publicul al S.I.E.I.P. Bucuresti.
Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 8.30-15.00 , Marti: 08:30-13.00 ;15:00 - 19:00

Persoanele domiciliate in municipiul Bucuresti pot depune cererile pentru eliberarea pasapoartelor la ghiseele special amenajate, amplasate in incinta sectiilor de politie de sector ( Sector 1 - Sectia 4, Sector 2 - Sectia 8, Sector 3 - Sectia 12, Sector 4 - Sectia 15, Sector 5 - Sectia 18, Sector 6 - Sectia 21), cat si la Serviciul Independent de Evidenta Informatizata a Persoanei al mun. Bucuresti - Sectorul pasapoarte, din str. Nicolae Iorga nr. 27, sector 1.


  Alte articole din Pașapoarte, vize, vămi
Recuperarea taxei pe valoare adaugata
Conditii impuse la iesirea din tara
Regimul de vize pentru cetatenii romani
Conditii impuse in calatoria din spatiul Schengen
Ce se poate scoate din Romania. Ce se poate aduce in Romania.
Formalitati vamale referitoare la transportul bunurilor