Fara sectiunile aeriene, cele 15-16 linii de metrou ale Senei ar fi cu siguranta ultimul mijloc de transport de ales pentru o vizita a Parisului...
Harta transportului in comun al orasului arata ca un fel de farfurie de spaghetti plina-ochi, si oricine s-ar putea intreba cata imaginatie le-a trebuit celor care au desenat liniile de metrou, de RER, de autobuz si de tramvai pentru a gasi culori diferite pentru fiecare "fir". Probabil mai nimeni nu reuseste sa se piarda in hatisul de trenuri si de orare, fiindca toate (pana si grevele!) sunt indicate pe panouri mari si late si/sau pe ecrane de obicei in stare de functionare. Insa ceea ce nu este indicat sunt portiunile de traseu pe care metroul iese la suprafata survoland bulevardul de apa si cele de beton ale orasului luminilor. Iar ceea ce este intr-adevar special din toata reteaua de metrou a Parisului sunt, dupa parerea mea, exact aceste minunate escapade ale metroului -- pe aripile vantului!
Cea mai frumoasa ilustrare cred ca se afla pe linia 6, intre Pasteur si Passy : pasajului inaripat deasupra fluviului presarat de ambarcatiuni -- din ce in ce mai numeroase cand se arata vara, si evident din ce in ce mai pline de turisti -- i se adauga farmecul Turnului Eiffel si al cladirilor "en pierre de taille" cu balcoane dantelate-n in fier-forjat (balcoane a caror ingustime ar putea aduce in minte intrebari despre avaritia arhitectilor vremii). Greu de spus ce este de preferat :
- o dimineata limpede, cand Turnul pare a izvora o data cu ziua?
- o zi ploiasa in care acelasi Turn risca sa-si piarda capul in nori?
- o zi cetoasa, cand Turnul nici nu se mai zareste ("era pe cand nu s-a vazut...")?
- o seara calma si senina, la o ora la care intunericul coboara si licuricii Turnului isi primesc portia de energie (electrica) si-si fac de cap vreme de circa zece minute?...
Greu de ales... dar daca ar trebui ales un singur moment, as alege diminetile limpezi -- cand ziua-i inca tanara si strazile inca neinvadate de fluviile de turisti, cand bulevardele nu duduie de roti si cand la orizont norii de poluare nu isi intind bratele coplesitoare de caracatita...
